Biserica Sf. Nicolae din Densuș

Biserica Sf. Nicolae se află în localitatea Densuș, la aproximativ 15 km de Hațeg. Puteți urma drumul național 68 până în localitatea Totești și de aici urmați DJ 687G până la Densuș sau direct din Hațeg urmați DJ 687C până la biserica Sf. Nicolae, Densuș.

Biserica din Densuș este creația unui meșter anonim la inițiativa unei familii cneziale locale în secolul XIII. Deși multe legende s-au născut datorită aspectului bisericii, aceasta este totuși o construcție medievală ridicată ca și spațiu pentru oficierea cultului. Materialele de constructie sunt în mare parte de factură romană iar stilul arhitectonic aparține romanticului târziu și goticului timpuriu.

Prima etapă de construcție, deși greu de identificat, se pare că este un compartiment aproape pătrat, cu patru stâlpi ce sunt realizați din altare romane. Înainte de mijlocul secolului al XV-lea de-a lungul laturii sudice a apărut o capelă cu un acoperiș din lespezi de piatră care acum este în mare parte dărâmat. Zidul sudic al capelei a fost unit cu un compartiment rectangular care se poate identifica foarte ușor, fiind azi fără acoperiș. După prima jumătate a secolului XIX au fost adăugate și falsele contraforturi din coloane romane și leii funerari romani.

În prezent biserica este ortodoxă și poartă hramul Sfântului Nicolae.

 

Surse:

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s